Material promoțional

Monitorizarea și tratamentul mai riguros al retinopatiei diabetice

Actualizat 27 July 2022

Sistemul de Sănătate Publică din Anglia (Public Health England - PHE) a creat această broșură în numele NHS În aceste informații, cuvântul „noi” se referă la serviciul NHS care oferă screening.


1. Prezentare generală

Aceste informații sunt destinate persoanelor cărora li s-a recomandat screening-ul pentru boala diabetică de ochi deoarece au nevoie de:

  • monitorizarea mai atentă într-o clinică de supraveghere
  • trimitere pentru investigații sau tratamente ulterioare

Retinopatia diabetică avansează în timp. Dacă doriți mai multe informații despre cum poate avansa:

Poate doriți să discutați aceste informații cu echipa dumneavoastră de asistență a sănătății.

  • Monitorizarea mai atentă într-o clinică de supraveghere

O fotografie digitală a retinei care prezintă semne de deteriorare din cauza retinopatiei diabetice

Trebuie să vă monitorizăm mai atent ochii într-o clinică de supraveghere dacă:

  • aveți semne de retinopatie diabetică care a avansat, dar nu necesită încă tratament (retinopatie pre-proliferativă)
  • anterior vi s-a administrat cu succes un tratament pentru retinopatia care v-a pus în pericol vederea
  • suferiți de maculopatie diabetică care nu necesită încă tratament
  • sunteți însărcinată - deoarece sarcina crește riscul de progresie rapidă a retinopatiei diabetice

O monitorizare mai atentă într-o clinică de supraveghere poate fi oferită la fiecare 3, 6, 9 sau 12 luni, în funcție de tipul și progresia modificărilor suferite de ochi.

Dacă imaginile retinei dumneavoastră prezintă semne de ameliorare, puteți reveni la screening-ul anual de rutină.

Dacă imaginile retinei dumneavoastră confirmă semne de modificări grave, puteți fi trimis/ă la o clinică de servicii oftalmologice din spital pentru investigații suplimentare sau tratament.

  • Trimiteri și tratament

Dacă testul dumneavoastră de screening pentru boala diabetică de ochi indică semne de retinopatie diabetică care pun în pericol vederea, trebuie să vă trimitem la o clinică de servicii oftalmologice din spital pentru teste ulterioare și posibil tratament.

Acest lucru înseamnă că este posibil să fiți supus/ă unui risc de probleme pe termen lung în ceea ce privește vederea, deoarece diabetul de care suferiți afectează vasele de sânge mici din retină.

Un specialist de ochi, numit oftalmolog, vă va examina ochii. El vă va pune un diagnostic și va explica orice tratamente posibile care v-ar putea ajuta.

Veți rămâne în îngrijirea spitalului până când veți fi externat/ă înapoi în îngrijirea programului de screening pentru boala diabetică de ochi.

2. Tratamente posibile

2.1 Tratamentul cu laser (fotocoagulare):

Tratamentul cu laser

  • este cel mai frecvent tratament pentru retinopatia diabetică proliferativă și este cel mai eficient atunci când afecțiunea este diagnosticată din timp
  • își propune să stabilizeze modificările oculare cauzate de diabet și să prevină pierderea vederii în continuare
  • poate implica mai multe vizite la clinica de terapie cu laser înainte ca modificările să fie controlate
  • implică focalizarea unui fascicul intens de lumină pe retină în locuri mici
  • poate reduce substanțial riscul de pierdere gravă a vederii la persoanele care au retinopatie diabetică proliferativă sau maculopatie

2.2 Inhibitori VEG F

Injecțiile cu medicamente inhibitoare ale factorului de creștere endotelial vascular (VEG F) pot reduce riscul pierderii vederii la unii pacienți diagnosticați cu edem macular diabetic. Aceasta este o afecțiune care apare atunci când diabetul determină acumularea de lichid pe sau sub maculă - partea centrală a retinei pe care o utilizați pentru a vedea lucrurile clar.

Inhibitorii VEG F pot ajuta la reducerea acumulării de lichid în edemul macular.

3. Pregătirea pentru supraveghere sau programarea în spital

Ar trebui:

  • să aduceți cu dumneavoastră ochelarii
  • să aduceți o listă cu orice medicamente pe care le luați *să nu conduceți timp de 4 până la 6 ore după consultație, deoarece vi se pot administra picături pentru ochi care vă pot estompa vederea
  • să aduceți cu dumneavoastră ochelari de soare pentru a-i purta acasă, deoarece, după consultație, ochii dumneavoastră pot fi sensibili la lumina puternică

4. Ce puteți face

Ar trebui:

  • continuați să vă prezentați la programările dumneavoastră
  • mențineți glicemia (HbA1c) la nivelurile convenite cu echipa dumneavoastră de asistență medicală
  • consultați regulat echipa dumneavoastră de asistență medicală pentru a verifica dacă tensiunea arterială nu este mărită
  • mențineți grăsimile din sânge (colesterolul) la nivelurile convenite cu echipa dumneavoastră de asistență medicală
  • obțineți sfaturi din partea specialiștilor dacă observați orice probleme noi în legătură cu vederea dumneavoastră
  • mențineți o dietă sănătoasă și echilibrată
  • eliminați greutatea în exces, dacă sunteți supraponderal/ă
  • luați medicamentele prescrise
  • faceți exerciții în mod regulat ‎* reduceți numărul de țigări sau renunțați la fumat dacă sunteți fumător/fumătoare

Rețineți, ar trebui să mergeți în mod regulat la un medic oftalmolog pentru controlul oftalmologic obișnuit, precum și să vă prezentați la programările pentru screening-ul pentru boala diabetică de ochi.

5. Mai multe informații

Puteți găsi mai multe informații la:

Aflați cum funcționează Sistemul de Sănătate Publică din Anglia și NHS utilizează și protejează informațiile de screening.

Aflați despre cum să renunțați la screening..