Reportaj de știri global

Ambasada britanică răspunde la întrebări despre Uniunea Europeana in Moldova

Ambasada britanică oferă tuturor cetățenilor răspunsuri la întrebările ce țin de UE prin intermediul proiectului său “GUIDE: Uniunea Europeana în Moldova”

Acesta a fost publicat sub 2010 to 2015 Conservative and Liberal Democrat coalition government
GUIDE: European Union in Moldova

GUIDE: European Union in Moldova

Ambasada britanică in Moldova oferă tuturor cetățenilor posibilitatea de a găsi răspunsuri la întrebările ce îi frământă în privința Uniunii Europene prin intermediul proiectului său “GUIDE: Uniunea Europeana în Moldova” realizat în parteneriat cu media Kommersant.md.

Dacă vă întrebați ce este procesul de asociație cu UE si dacă vor crește sau vor scădea salariile moldovenilor în rezultatul acestui proces; dacă vreți să aflați ce, de fapt, reprezintă DCFTA; dacă doriți să știți exact de ce UE susține reformele în Moldova și de ce progresul în lupta împotriva corupției este atât de lent, de acum înainte puteți să găsiți explicații în GUIDE-ul nostru realizat atât în limba română, cât și în limba rusă!!!

Probabil că ați auzit diferite lucruri despre toți acești termeni: asociație, DCFTA, reforme, liberalizare. Multe din acestea sunt asociate cu succesele Moldovei pe calea ei europeană, însă mulți moldoveni cunosc foarte puțin despre beneficiile viitorului european. Mai mult decât atât, mulți dintre voi împărtășesc frici, preocupări și zvonuri despre Uniunea Europeană și rolul acesteia în țara voastră.

Ambasada britanică în Moldova vă îndeamnă să citiți acest GUIDE și să vă înarmați cu cunoștințe și argumente cum ar fi, de exemplu, că potrivit experților salariile moldovenilor înalt calificați vor crește cu 4,4%, ale celor cu calificare medie – cu 6,5%, iar salariile lucrătorilor necalificați se vor majora cu 5,9% în rezultatul asocierii cu Uniunea Europeană.

Prima ediție a GUIDE-ului “Uniunea Europeană in Moldova” explică în detalii și cifre pașii pe care Moldova i-a luat deja pe calea integrării europene, ce mai rămâne de făcut si cum viețile moldovenilor se vor schimba după asociere.

Puteți să citiți și să descărcați prima ediție a “GUIDE: Uniunea Europeana in Moldova” aici:

EU Guide Rus (PDF, 7.19 MB, 10 pages)

EU Guide Rom (PDF, 6.4 MB, 10 pages)

De asemenea, puteți să solicitați gratuit edițiile printate ale GUIDE-ului in primării, consilii raionale, consilii sătești și oficii poștale, iar noi intre timp vom continua sa va oferim mai multe răspunsuri în următoarea ediție a GUIDE-ului realizat in luna mai.

Publicat pe 15 April 2014
Ultima actualizare 16 April 2014 + show all updates
  1. PDF files attached.

  2. Added translation

  3. First published.