Screeningul cervical: pliant pentru femeile care doresc să facă testarea (Romanian)
Actualizat 1 iulie 2025
Applies to England
Puteți alege dacă doriți să faceți screeningul cervical. Această broşură ȋşi propune să vă ajute să decideți. Acest test este cunoscut sub numele de „testul Papanicolau”.
1. De ce oferă NHS screeningul cervical
Screeningul cervical se oferă pentru a verifica starea cervixului și pentru prevenirea cancerului cervical. Se caută virusul papiloma uman (HPV), Pentru că acesta poate determina modificări anormale care pot duce la cancer.
Găsirea și tratarea din timp a oricăror modificări, poate preveni majoritatea cazurilor de cancer cervical. Cancerul cervical afectează în general femeile și persoanele cu cervix sub 45 de ani, dar la orice vârstă pot apare modificări anormale.
În Marea Britanie, screeningul cervical salvează mii de vieți.
Este important efectuarea screeningului cervical în mod regulat. Sunteți expusă riscului de cancer cervical, chiar dacă:
-
ați făcut vaccinul anti HPV
-
aveți un singur partener sexual
-
nu ați făcut act sexual cu penetrație
-
aveți același partener sexual de mult timp, sau sunteți inactivă sexual de mult timp.
-
sunteți lesbiană sau bisexuală
-
sunteți un bărbat transsexual sau o persoană non-binară cu cervix
-
ați avut o histerectomie parțială și a rămas cervixul
Dacă ați avut histerectomie totală, atunci nu mai aveți uter sau cervix. Adică, nu aveți nevoie de screening cervical.
2. Pe cine invităm la screeningul cervical
Regulat invităm femeile cu vârsta între 25 și 64 de ani, o dată la 5 ani. Majoritatea cancerelor cervicale apar între aceste vârste.
Cabinetul GP ne dă informațiile dvs. de contact. Vă rugăm să vă asigurați că au detaliile corecte, inclusiv:
-
numele
-
data nașterii
-
adresa
-
numărul de telefon
-
adresa de e-mail
Invitația dvs. vă va oferi informații despre screeningul cervical. De îndată ce primiți scrisoarea, puteți face programare.
Bărbații transexuali și persoanele non-binare cu cervix sunt de asemenea eligibili pentru screeningul cervical. În funcție de cum sunteți înregistrată la GP, așa veți primi scrisoarea de invitație:
-
Dacă sunteți înregistrată ca femeie, veți primi scrisoarea automat.
-
Dacă nu, puteți “opta” să primiți scrisorile de rutină. O puteți face contactând un serviciu care oferă screeningul cervical, adică: cabinetul GP, o clinică de boli sexuale, sau o clinică pentru persoane trans.
Dacă nu știți cum, contactați cabinetul GP. Citiți informațiile pentru persoanele transsexuale și non-binare despre programele de testare NHS.
3. Cancerul cervical și HPV
Cancerul cervical este cancerul care se găsește oriunde în cervix.
Cervixul este colul uterin care se deschide în vagin. Face parte din sistemul de reproducere.

Diagramă care arată poziționarea cervixului
Aproape toate cancerele cervicale sunt cauzate de o infecție cu tipuri de papilomavirus uman (HPV) cu risc ridicat.
HPV este numele pentru un grup de virusuri comune. Majoritatea virusurilor HPV sunt cu risc scăzut și nu provoacă probleme.
HPV se răspândește ușor. Puteți lua HPV de la orice formă de contact sexual, inclusiv:
-
orice contact piele-pe-piele în zona genitală
-
sex vaginal, anal sau oral
-
jucării sexuale comune cu altcineva
Puteți lua HPV chiar dacă nu ați avut act sexual cu penetrație. Majoritatea persoanelor fac anumite tipuri de HPV de-a lungul vieții. Nu trebuie să vă simțiți stânjenită din această cauză.
Puteți să aveți HPV pentru timp îndelungat, chiar dacă aveți același partener sexual de mult timp, sau sunteți inactivă sexual de mult timp. HPV nu induce simptome întotdeauna, așa că poate nu știți că-l aveți.
Normal corpul dvs. elimină HPV dar, dacă HPV cu risc ridicat rămâne în corp, acesta poate determina modificări în celulele cervixului. Netratate la timp, aceste modificări pot duce la cancerul cervical.
Dacă nu aveți HPV cu risc ridicat, este improbabil că veți face cancer cervical. Chiar dacă ați avut mai demult modificări anormale ale celulelor din cervix.
4. Cum se face screeningul cervical
Screeningul cervical se efectuează de o asistentă medicală sau o doctoriță. Puteți solicita acest lucru când faceți programarea, iar cabinetul GP sau clinica de boli sexuale vor face tot posibilul să vă asigure un cadru medical femeie.
Aceasta va lua o probă de celule din cervix cu o pensulă moale pentru testarea la laborator. După aceasta, majoritatea persoanelor nu vor avea nevoie de teste suplimentare.
Dacă identificăm în proba dvs. HPV cu risc ridicat, căutăm orice modificare anormală a celulelor. Pentru ca rezultatele screeningului cervical să fie cât mai exacte.
Dacă identificăm modificări, veți avea nevoie de o altă testare, numită colposcopie, pentru a analiza cervixul dvs. mai îndeaproape. Dacă e nevoie, vă vom face o programare pentru a discuta acest lucru.
4.1 La programare
Asistenta sau doctorița vă va explica ce urmează să facă pas cu pas:
-
Vă lasă să vă dezbrăcați de la brâu în jos. E bine să purtați un pulover lung, o rochie, sau o fustă.
-
Vi se dă un prosop de hârtie sau unul obișnuit ca să vă acoperiți talia în timpul screeningului.
-
Stați întinsă pe spate cu picioarele îndoite, talpă în talpă și genunchii îndepărtați. Puteți cere să stați în altă poziție, de exemplu pe o parte. Poate este nevoie câteodată să vă schimbați poziția în timpul testării.
-
Asistenta sau doctorița vor pune un instrument numit speculum în vaginul dvs. Pentru a reduce disconfortul, pot folosi lubrifiant. Puteți cere să se folosească un speculum mai mic. Puteți cere să vă lase să introduceți dvs. speculumul mai întâi.
-
Vor deschide speculumul ca să vadă cervixul. Vor lua o probă mică de celule din cervix, folosind o pensulă moale. Ar putea fi disconfortabil. Puteți face câteva exerciții de respirație, ca să vă relaxați.
-
Speculumul va fi închis și extras și vă puteți îmbrăca. O să vi se dea un prosop de hârtie ca să ștergeți urmele de lubrifiant.
Screeningul cervical propriu-zis durează maxim 5 minute. Toată programarea nu durează mai mult de 10 minute.
Asistenta medicală sau doctorița sunt pregătite să vă ajute. Puteți aduce pe cineva să vă însoțească: rudă, prietenă, sau cadru profesional din comunitate. Persoana însoțitoare poate sta cu dvs. pe durata programării.
Dacă trebuie să mergeți mai întâi la baie, spuneți asistentei sau doctoriței. Puteți cere să vă schimbe poziția ca să fiți mai confortabilă și spuneți-le dacă vă doare.
Puteți viziona un videoclip despre screeningul cervical pe NHS.UK. Se ilustrează o vedere din interiorul corpului și se explică cum se derulează testarea.
5. Sfaturi practice și suport
Poate aveți nevoie de suport pentru screeningul cervical. Când faceți programarea, comunicați cabinetului GP, sau clinicii de boli sexuale, dacă aveți nevoie de adaptări, precum:
-
o programare mai lungă
-
informații în altă limbă, sau alt format, sau de o translatoare
-
o însoțitoare în încăpere (o altă membră a personalului medical)
-
programarea să fie cu o anumită asistentă medicală sau doctoriță, cu care aveți deja o relație bună
Trebuie să:
-
faceți programarea când nu sunteți la ciclu - includeți și 2 zile dinainte și după ciclu
-
așteptați să terminați cu tratamentul pentru scurgeri vaginale sau boala inflamatorie pelvină
-
anunțați dacă sunteți, sau bănuiți că sunteți, gravidă, pentru că va trebui amânat screeningul
Cu 2 zile înainte de screeningul cervical, evitați tratamentele vaginale, folosirea de lubrifianți sau creme. Dar, dacă credeți că veți avea probleme la programare din cauza vaginului uscat, vi se poate prescrie o cremă cu estrogen pentru vagin, înainte de screening.
Unele persoane pot fi anxioase cu privire la screeningul cervical. Din cauza unei boli mentale, a unor experiențe traumatice anterioare, a unui abuz sexual, sau a violenței domestice. Puteți cere să se oprească screeningul cervical în orice moment doriți. Puteți citi indicații pentru persoanele care au probleme la programare pe GOV.UK.
6. Rezultatele screeningului cervical
Asistenta medicală sau doctorița vă va informa când veți primi rezultatul. Există 3 rezultate posibile:
-
HPV negativ
-
HPV pozitiv fără celule anormale
-
HPV pozitiv cu celule anormale
Câteodată nu se poate obține un rezultat clar din proba prelevată. Când se întâmplă asta, vă invităm la un alt screening cervical peste 3 luni. Nu înseamnă neapărat că ceva e în neregulă.
6.1 HPV negativ
Majoritatea persoanelor (aproximativ 87 din 100) au acest rezultat.
Înseamnă că nu am găsit HPV cu risc ridicat în proba dvs.
Riscul de cancer cervical este foarte mic. Nu e nevoie să căutăm modificări anormale ale celulelor din cervixul dvs.
Vă vom trimite o altă scrisoare de invitație peste 5 ani. În funcție de rezultatele testărilor anterioare, anumite persoane pot fi invitate mai curând. Scrisoarea cu rezultatele va explica situația.
6.2 HPV pozitiv fără celule anormale
Aproximativ 9 persoane din 100 au acest rezultat.
Înseamnă că am găsit HPV cu risc ridicat în proba dvs., dar nu există modificări anormale ale celulelor.
Vă vom trimite o altă scrisoare de invitație peste 1 an. Vă chemăm mai curând, ca să verificăm dacă corpul dvs. a eliminat HPV-ul cu risc ridicat, ceea ce se întâmplă în mod normal.
Dacă aveți în continuare HPV cu risc ridicat dar nu există modificări anormale ale celulelor, vă invităm din nou la screening peste 1 an. Dacă aveți în continuare HPV cu risc ridicat după 2 ani, vă invităm la o colposcopie ca să studiem cervixul mai îndeaproape.
6.3 HPV pozitiv cu celule anormale
Aproximativ 4 din 100 de persoane au acest rezultat.
Înseamnă că am găsit HPV cu risc ridicat în proba dvs. și modificări anormale ale celulelor din cervix. Scrisoarea cu rezultatele va explica situația mai detaliat.
Vă facem trimitere la colposcopie. Este la fel cu screeningul cervical, dar se face la spital. O asistentă medicală specializată, sau o doctoriță, vor studia cervixul cu o lupă. Aceasta se numește colposcop și este poziționat în afara corpului. Dacă e necesar, vor preleva o probă mică de țesut, adică biopsie. Citiți despre colposcopie pe NHS.UK.
Majoritatea persoanelor care fac o colposcopie nu au cancer cervical.

Rezultatele screeningului cervical pentru fiecare 100 de persoane
NHS înregistrează rezultatul în baza națională de date. Pentru a compara rezultatele screeningurilor dvs. Proba se păstrează 10 ani.
7. Riscuri posibile ale screeningului cervical
Nicio testare nu este 100 % fiabilă.
La screenigul cervical, asta se întâmplă pentru că:
-
în unele situații nu se observă o infecție HPV sau celulele anormale (un rezultat ‘fals negativ’)
-
există situații rare ca un rezultat să arate existența de celule anormale, când de fapt cervixul este normal (un rezultat ‘fals pozitiv’)
-
există și un risc scăzut să apară celule anormale care să se transforme în cancer, în perioada de timp dintre testări
Screeningul cervical nu se face pentru verificarea altor tipuri de cancer ale sistemului reproductiv: cancer la ovare, uter, vulvă sau vagin. Nu ezitaţi să contactaţi cabinetul GP dacă vă îngrijorează ceva.
7.1 Riscuri posibile de la colposcopie
Majoritatea persoanelor nu au nevoie de o colposcopie și nu trebuie să li se extirpe celulele anormale. Dacă trebuie să vi se extirpe celulele, există un risc scăzut de sângerare și infecție. Veți obține mai multe informații pentru a vă ajuta să decideți dacă aveți nevoie de o colposcopie.
8. Simptomele cancerului cervical
Simptomele cancerului cervical pot consta în:
-
sângerări vaginale neobișnuite
-
sângerare în timpul sau după actul sexual, între menstruații sau după menopauză (când vi s-a oprit ciclul de mai mult de 12 luni)
-
menstruații mai abundente decât normal
-
modificări ale secrețiilor vaginale
-
durere în timpul actului sexual
-
dureri de spate, între oasele șoldului (pelvis), sau sub burtă.
Aceste simptome sunt destul de comune și pot apare din diferite cauze, de aceea este important să mergeți la GP. Dacă este vorba de cancer, cu cât se descoperă mai repede, cu atât tratamentul este mai eficace.
Dacă aveți altă afecțiune medicală, de ex. fibrom sau endometrioză, mergeți la GP dacă vi se modifică simptomele, sau se înrăutățesc, sau sunt anormale.
9. Cine are mai multe șanse de a face cancer cervical?
Cancerul cervical afectează în general femeile și persoanele cu cervix sub 45 de ani, dar la orice vârstă pot apare modificări anormale.
Este posibil să aveți mai multe șanse de a face cancer cervical, dacă:
-
aveți sub 45 de ani – cancerul cervical este mai comun la tinere
-
aveţi un sistem imunitar slăbit, de ex. aveți HIV sau AIDS
-
ați născut mulți copii, sau ați făcut copii foarte tânără (sub 17 ani)
-
mama dvs. a făcut tratament hormonal cu diethylstilbestrol când era gravidă
-
ați avut mai înainte cancer la vagin, vulvă, rinichi sau vezică
-
sunteți fumătoare
-
ați luat pastile contraceptive mai mult de 5 ani - riscul în acest caz crește foarte puțin
Puteți reduce probabilitatea de a face cancer cervical dacă folosiți prezervativ, renunțați la fumat și păstrați o dietă echilibrată.
Nu puteți face cancer cervical, dacă ați avut o operație de extirpare a uterului și cervixului.
10. Cancerul cervical și vaccinul împotriva HPV
Vaccinul împotriva HPV ajută la protejarea împotriva virusului HPV, care este cauza majorității cancerelor de cervix.
Se recomandă copiilor de 12-13 ani și persoanelor cu risc ridicat de HPV. Dacă ați fost eligibilă, dar n-ați făcut vaccinul când aveați 12-13 ani, contactați cabinetul GP.
Chiar dacă ați făcut vaccinul împotriva HPV, este important să vă prezentați la programările pentru screening cervical. Vaccinul nu vă protejează împotriva tuturor tipurilor de HPV, de aceea există totuși o probabilitate redusă de a face cancer cervical.
Cea mai bună protecție împotriva cancerului cervical o constituie screeningul cervical și vaccinarea împotriva HPV.
11. Studii clinice
Vi se poate solicita să luați parte la un studiu clinic. Acestea se fac pentru cercetări medicale. Orice studiu medical la care vi se solicită participarea, adună informații despre cele mai bune metode de testare și tratamente, în scopul îmbunătățirii serviciilor oferite. Este doar alegerea dvs. dacă doriți să participați sau nu.
12. Mai multe informații și suport
Pentru sfaturi privind screeningul cervical, contactați cabinetul GP, sau clinica de boli sexuale.
Aceste informații sunt disponibile în formate alternative, inclusiv în alte limbi. Este disponibil și în formatul ușor de citit.
Pentru a solicita un alt format, puteți să sunați la 0300 311 22 33 sau să trimiteți un e-mail la england.contactus@nhs.net.
Puteți, de asemenea:
-
puteți citi indicații pentru persoanele care au probleme la programare
-
citiți informațiile pentru persoanele transsexuale și non-binare despre programele de testare NHS
Eve Appeal este o organizație caritabilă ginecologică pentru cancer. Ei oferă sfaturi gratuite și confidențiale despre screeningul cervical. Puteți trimite un e-mail la nurse@eveappeal.org.uk sau puteți suna la 0808 802 0019.
Aflați cum să renunțați la screening.