Reportaj de știri global

Fotbalul e GREAT!

Fotbalul - Ambasadorul păcii în Moldova .

Acesta a fost publicat sub 2010 to 2015 Conservative and Liberal Democrat coalition government
Football - Ambassadors of Peace

Participants of the festival lined up for opening ceremony at football centre in Tiraspol.

În perioada 5-7 septembrie 2013 Ambasada Britanică la Chișinău, împreună cu Federația de Fotbal din Moldova și ONG-ul Spirit of Soccer, au organizat cea de-a 5 ediție a proiectului Fotbalul – Ambasadorul Păcii. E de menționat că în aceeași perioadă la stadionul Wembley a avut loc și meciul de calificare pentru campionatul mondial între Anglia şi Moldova.

Proiectul Fotbalul – Ambasadorul Păcii are scopul de a contribui la dezvoltarea politicilor și practicilor în domeniul protecției copilului. Un alt obiectiv important al proiectului este de a perfecționa metodologia antrenamentelor în cluburile de fotbal feminin. Pentru prima dată am implicat în proiect și copii cu dezabilități din cadrul organizației Olimpiada Specială din Moldova, pentru a pune accent pe importanța incluziunii sociale.

În cadrul proiectului a fost organizat un seminar pentru 12 antrenori, după care a urmat festivalul de fotbal. Seminarul și prima zi a festivalului au avut loc la baza Federației de Fotbal din Moldova. În a doua zi festivalul a continuat la Centru de Fotbal Sheriff din Tiraspol. La festival au participat echipe de fete de pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv Găgăuzia și copii cu dezabilități de Olimpiada Specială din Moldova.

Ambasadorul britanic, Phil Batson, în cadrul ceremoniei de deschidere, a subliniat importanța incluziunii sociale a copiilor dezabilitați, accentuând că este o continuare a mesajului promovat în cadrul Jocurilor Olimpice 2012.

Spirit of Soccer, partenerul FIFA în organizarea programului Football for Hope a participat la crearea și implementarea a 4 ediții anterioare ale proiectului, contribuind astfel la crearea legăturilor între copiii de pe ambele maluri ale Nistrului, promovarea drepturilor copiilor și incluziunea femeilor în sport.

Publicat pe 9 September 2013
Ultima actualizare 17 December 2013 + show all updates
  1. Follow up information to the initial document.

  2. Added translation

  3. First published.