Reportaj de știri global

Pozitia Ambasadei britanice la București privind ultimele evoluții din domeniul luptei împotriva corupției

Guvernul Marii Britanii recunoaşte importanţa luptei împotriva corupţiei în România

Embassy logo

Guvernul Marii Britanii recunoaşte importanţa luptei împotriva corupţiei în România şi necesitatea ca instituţiile sistemului judiciar să poată acţiona cu imparţialitate şi în spiritul unei independenţe depline. Acest principiu este de altfel menţionat şi în rapoartele Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei, documente ce subliniază rolul important al Parlamentului în acest efort conjugat.

Înainte de Summitul G7 din Germania, Prim-Ministrul britanic David Cameron a atras atenţia asupra corupţiei ca ameninţare la adresa prosperităţii şi securităţii statelor, oriunde în lume. Premierul Cameron a anunţat că Marea Britanie va coordona o agendă anticorupţie pe parcursul anului următor, culminând cu un summit dedicat luptei împotriva corupţiei găzduit la Londra în 2016.

Ambasada Marii Britanii nu comentează cazurile individuale, iar situaţiile care vizează Guvernul României reprezintă un subiect ce trebuie gestionat de cetăţenii României.

Publicat pe 9 June 2015