Reportaj de știri global

Discursul Excelenței Sale ambasadorul britanic Andrew Noble la International Business Forum

Discursul Excelenței Sale ambasadorul britanic Andrew Noble la International Business Forum despre comerțul bilateral Marea Britanie-România

Ambasadorul britanic Andrew Noble

Bună ziua, doamnelor și domnilor,

Este o deosebită plăcere să fiu pentru a doua oară alături de dumneavoastră la acest forum. Ediția de anul trecut a IBF a fost unul din primele evenimente la care am luat parte în calitate de Ambasador al Marii Britanii în România, dorind subliniez încă de pe atunci, atenția mea asupra relațiilor noastre comerciale.

Acum, la aproape 30 de ani de când și-a recăpătat libertatea, România este o țară matură și prosperă. Are potențialul de a fi un jucător important la nivel internațional. Experiența Marii Britanii a demonstrat cum internaționalizarea companiilor și comerțul liber au contribuit în mod decisiv la consolidarea Regatului Unit ca un pol de putere și un exemplu de urmat pentru alte state.

Astfel, ca și în cazul nostru, companiile pot fi ambasadorii României în arena diplomației economice. Prin intermediul companiilor românești care exportă sau investesc în străinătate, prestigiul țării crește. Branduri precum Dacia, Artic sau UiPath au devenit sinonime cu excelența românească.

Ne dorim ca astfel de companii, și nu numai, să vină în Marea Britanie. Londra și piața sa de capital este cel mai facil exemplu. Dar Marea Britanie oferă mult mai multe oportunități. De la potențialul eolian offshore la Nordul Angliei și Midlands până la Irlanda de Nord, fiecare zonă din Regatul Unit oferă oportunități de investiții profitabile, iar Guvernul britanic susține antreprenorii și investitorii prin facilități fiscale, fonduri și un cadru legislativ favorabil mediului de afaceri.

Conform Băncii Mondiale, Marea Britanie este in primele 10 state din lume la ușurința de a face afaceri, revista Forbes, plasând-o pe locul 1!

Pentru a vă facilita accesul pe piețele noastre, Ambasada noastră are un consilier dedicat investițiilor către Marea Britanie. De la ultima ediție a acestui forum avem peste 150 de cazuri active de companii românești ce beneficiază de sprijinul nostru pentru a își deschide oportunitățile în Marea Britanie. Menționez buna colaborare cu parteneri locali cheie precum Gapminder VC, Sperikaccelerator, Transylvania IT cluster, pentru susținerea antreprenorilor români din domeniul inovativ. Sprijinim modele de economie sustenabilă precum: Loki în parteneriat cu Institutul Național pentru Grafen de la Universitatea din Manchester dezvoltă o metodă inedită de manufactură, într-un model de bio-economie circulară; MiniPrix și Supplyblockchain folosesc tehnologia blockchain pentru a oferi soluții noi de smart retail și reciclare inteligentă în industria de modă britanică. Companiile românești sunt extrem de importante pentru noi. Un exemplu simplu ar fi transportatorii români care joacă un rol deosebit în economia noastră, cu peste 3.28 milioane de tone livrate anual, fiind în topul Statelor Membre.

Doresc pe această cale să asigur mediul de afaceri de întreaga noastră deschidere pentru comerțul liber și profitabil pentru toate părțile. Ambasada, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României organizează în data de 24 septembrie un seminar unde experți din cadrul guvernului britanic vor răspunde la întrebările cu privire cadrul vamal și legislativ post Brexit.

Am fost și suntem o națiune de comercianți, cu exporturi ce depășesc 30% din PIB-ul nostru. Ambiția guvernului Britanic este să împingă această valoare dincolo de pragul de 35%, plasându-ne la vârful statelor G7! Comerțul și investițiile stau la baza ambițiilor noastre pentru o Marea Britanie Globală (Global Britain), pentru prosperitate, stabilitate și securitate la nivel mondial.

Investitorii britanici sunt extrem de interesați de România. IT-ul rămâne unul de interes major pentru noi, așa cum o demonstrează centrele tehnologice ale LSEG din București și Paddy Power Betfair din Cluj.

Pe lângă acesta, România oferă oportunități interesante și în alte domenii. Liberty House a preluat recent de la ArcelorMittal combinatul siderurgic de la Galați. Sunt convins că noile planuri de dezvoltare vor aduce plus valoare și prosperitate comunităților din Galați și împrejurimi.

În ciuda începutului dificil, anul 2019 este unul extrem de bun pentru Bursa de Valori din București și ne dorim că BvB să colaboreze cu London Stock Exchange Group, atât pentru listări comune, cât și în alte oportunități de dezvoltare.

Statele noastre sunt puternic interconectate. Colaborăm la nivel economic, comercial și militar. Marea Britanie își dorește un parteneriat profund și special cu România și avem încredere în viitorul nostru comun, prosper și sigur!

Vă mulțumesc!

Publicat pe 10 September 2019